


Serbia- Insulele Feroe 2-0, in preliminariile CM 2010
07 septembrie 2008
vizualizari: 190
Serbia - Insulele Feroe, scor 2-0, în grupa a 7-a a preliminariilor CM-2010

Echipa Serbiei a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Insulelor Feroe, într-o partidă contând pentru grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din Africa de Sud din 2010, din care face parte și reprezentativa României.
Golurile echipei antrenate de Radomir Antici au fost marcate de Jacobsen "29 (autogol) și Zigici "87.
Oaspeții au rămas în inferioritate numerică în minutul 83, după ce arbitrul partidei, Alexei Nikolaev, din Rusia, l-a eliminat pe Tor Naes.
Echipa Serbiei a evoluat în formula: 12. Disljenkovici - 2. Rukavina, 3. Dragutinovici, 5. Vidici, 9. Pantelici, 10. Stankovici, 11. Milijas (18. Ilici "61), 13. Obradovici, 15. Zigici, 16. Tosici (7. Jankovici "76), 17. Krasici.
Antrenorul Insulelor Feroe, Jogvan Martin Olsen, a aliniat următoarea formulă de echipă: 1. Mikkelsen - 2. Tor Naes, 3. Davidsen, 4. Danielsen, 5. Roi Jacobsen, 8. Thomassen, 9. Borg, 10. Rogvi Jacobsen, 11. Samuelsen (14. Lokin "69), 12. Flotum, 15. A Bo.
Tot în grupa a 7-a, România a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, de Lituania.
|